Vedete România

”Unii fotbaliști se joacă cu viața fetelor!” Moartea ex-iubitei lui Boateng scoate la iveală secrete din viața germanului

Kasia Lenhardt, fosta iubită a jucătorului Jerome Boateng, de la Bayern Munchen, a fost găsită moartă în urmă cu câteva zile, în apartamentul său din cartierul Charlottenborg, în Berlin.

Autoritățile germane anchetează decesul tinerei, care avea 25 de ani, iar prima variantă este că aceasta s-a sinucis. Kasia a fost găsită chiar în ziua în care fiul ei, Noah, împlinea șase ani.

Boateng, pus la zid după moartea fostei iubite: ”S-a jucat cu atât de multe fete”

Relația ei cu Boateng, care s-a sfârșit cu acuze și scandal public, pare să îi fi declanșat o depresie tinerei născute în Polonia. ”A murit la o săptămână după ce Jerome a acordat un interviu în care a declarat că relația lor s-a încheiat. A zis câteva lucruri urâte despre Kasia, iar ea a fost extrem de afectată”, declara o apropiată a Kasiei Lenhardt.

Înainte să moară, tânăra care avea 25 de ani a postat un ultim mesaj pe contul ei de Instagram, urmărit de 236 de mii de oameni. ”Acum este unde tragi linie. De ajuns!”, a scris Kasia Lenhardt, în urmă cu câteva zile. 

Acum, modelul Melissa Howe (30 de ani) a vorbit despre fotbalistul german, într-un interviu pentru The Sun. Englezoaica a spus că ”unii fotbaliști se joacă cu viața fetelor” și nu realizează impactul acțiunilor lor asupra sănătății mintale a acestora.

”Sunt șocată de moartea Kasiei. Dar cred că Jerome s-a jucat cu atât de multe fete, atât de multă vreme, încât urma să se întâmple ceva de genul acesta, până la urmă. Cred că fetele ar trebui să fie atente înainte să iasă cu fotbaliști precum Jerome”, a declarat Melissa Howe.

Dezvăluirile Melissei Howe despre Boateng: ”Am crezut că sunt singura fată cu care iese!”

Modelul a adăugat că s-a întâlnit prima oară cu Jerome Boateng în 2016, la un club din Londra, iar fotbalistul a început în scurt timp să-i trimită mesaje.

Jucătorul de la Bayern a venit special din Germania ca să o întâlnească, a fost cu ea la o petrecere, dar apoi Melissa povestește că a aflat din ziare că Boateng ”este însurat și are o soție”.

”Mi-a zis să vin la el, în Germania. Am crezut că sunt singura fată cu care iese. A fost nesincer cu mine, mi-a zis că e singur 100%. Când am aflat că e căsătorit, am zis 'Ce naiba?'. Apoi am văzut că, de fapt, era logodnica lui. În fine, el oricum continua să-mi scrie, deși avea și copii”, a povestit englezoaica.

Ea a adăugat că a rupt curând orice legătură cu fotbalistul, pentru că nu voia să aibă de-a face cu ”un astfel de tip și o astfel de dramă sentimentală”.

Jerome Boateng a avut mereu o viață sentimentală agitată. A ieșit cu Sherin Senler, mama a doi dintre copiii săi, între 2007 și 2011, apoi s-a despărțit de ea pe motiv că l-ar fi înșelat. S-au împăcat în 2014 și au fost împreună până în 2018, când Sherin l-a acuzat de violență domestică.


 

Vizualizări: 70

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Vedete România:

Citește și: